Bob Dylan și-a vândut „geniul”: cine deține acum catalogul muzical al artistului
Mulți fani ar putea să fie dezamăgiți la aflarea veștii că Bob Dylan și-a vândut întreg catalogul muzical unei companii, astfel că aceasta este, începând de acum, marele proprietar al operelor de geniu ale artistului.
Anunțul a fost făcut de Sony Music Entertainment, luni. De altfel, compania este cea care, de acum încolo, va deține drepturile exclusive, în ceea ce privește muzica îndrăgitului poet și cântăreț american.
Cât valorează Bob Dylan, în opinia Sony Music Entertainment
Conform anunțului, drepturile pentru actualele și viitoarele lansări vor fi deținute de Sony Music Entertainment. Gigantul a achiziționat „pachetul” pe suma de 200 de milioane de dolari americani. Acordul a fost încheiat în luna iulie a anului trecut și cuprinde toate înregistrările lui Bob Dylan, începând cu 1962 (anul în care a apărut albumul de debut „Rough and Rowdy Ways”), continuând cu era prezentă. Mai mult, orice creație viitoare a artistului va face, de asemenea, obiectul acestui contract.
În mod evident, Bob Dylan nu este singurul artist care alege să procedeze în acest fel, în industria muzicală existând precedente cu duiumul și în cazul altor artiști.
Spre exemplu, Bruce Springsteen şi-a vândut cataloagele de muzică înregistrată, tot către Sony Music, pentru 550 de milioane de dolari. În plus, catalogul muzical creat de marele și inegalabilul David Bowie a fost vândut către Warner Chappell Music. Compania a cumpărat drepturile asupra muzicii lui Bowie pe 250 de milioane de dolari. La rândul lor, membrii trupei rock Mötley Crüe au cedat totul către BMG, la sfârşitul lunii noiembrie 2021, pentru aproximativ 90 de milioane de dolari.
Bob Dylan este, de asemenea, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură, în 2017. La vremea respectivă, artistul alegea să șocheze, refuzând să se prezinte la ceremonie pentru a-și ridica și onora prestigioasa distincție.
S-a născut în urmă cu 80 ani și, de aproximativ 60 ani, rescrie constant istoria muzicii mondiale.